Rezolutie optima 1024/768

Liriodendron tulipifera L. - Arbore lalea


Arbore de talie mare originar din America de Nord unde ajunge la 40 - 50 m inaltime. Tulpina este dreapta, cilindrica, bine elagata cu scoarta gri inchis. Coroana are forma ovoidala.
Frunzele, in forma de lira, sunt mari de 7 - 12 cm lungime au patru lobi dispusi simetric, doi cate doi. Pe fata au culoarea verde lucitor iar pe dos verzi deschis sau verzi albastrui. Toamna se coloreaza in galben - auriu.
Florile, hermafrodite, sunt dispuse terminal, avand forma cu cele de lalea sau de crin (din grecescul leirion = crin si dendron = arbore) galbene verzui sau galbene sulfurii cu pete oranj la baza. Infloreste la sfarsitul lunii mai si in luna iunie.
Fructele au forma de conuri alungite.

Specia prefera tinuturi cu clima moderata.
Suporta bine gerurile dar, in tinerete, este puternic afectata de ingheturile tarzii.
Este indicata in cultura pe soluri profunde, trofice, afanate, jilave, pe cat posibil cu apa freatica la mica adancime.
Nu este rezistenta la secete prelungite.

Prezinta o deosebita valoare ornamentala datorita frunzelor sub forma de lira, formei si coloritului florilor, si chiar a trunchiului.

Indicat a se folosi in parcuri si gradini, de-a lungul aleilor, pe peluze in plina lumina, izolat, in grupuri, la marginea grupurilor arborescente, cu un aspect ornamental deosebit in amestec cu unele specii de Magnolia.

Prezinta o rezistenta mare la poluarea cu Oxidul de sulf